Angajatorii care folosesc salariați suspendați riscă de-acum amenzi de zeci de mii de lei și întreruperea activității

16.08.2017|0 comentarii

Primirea la muncă a salariaților în perioada în care aceștia au contractul de muncă suspendat este considerată, de azi începând, muncă nedeclarată, potrivit unui act normativ publicat în Monitorul Oficial. Această faptă putea fi sancționată și până acum, însă în baza unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2017 a fost publicată azi în Monitor și deja se aplică. Noul act normativ prevede identificarea precisă a muncii nedeclarate și introducerea unei noi situații în care angajatorii pot fi sancționați de autorități. Mai exact, este vorba de situația în care salariații sunt chemați la lucru în perioada în care contractele lor individuale de muncă sunt suspendate.

Pentru o asemenea faptă, angajatorii riscă de-acum o amendă de 20.000 de lei pentru fiecare persoană identificată lucrând în perioada de suspendare a contractului individual de muncă. În plus, inspectorii vor putea chiar să dispună suspendarea activității la locul de muncă supus controlului.

Restul articolului poate fi citit aici.

Scroll to top